Skip to content

”AVERTISMENTUL LUI MARIN IFRIM”

June 22, 2014

Marin Ifrim, 1989, Cartierul metaforelor, Editura Editgraph, Buzău, 2012, 84. Prefaţă de Ion Roşioru.

Poet, cu o bogată activitate lirică în presa de specialitate şi în volume, Marin Ifrim îşi încearcă virtuţile scriitoriceşti, cu mult succes, în proză. Este adevărat că proza alegorică pe care o scrie se vrea, cum este şi firesc, un acid pamflet, la adresa multor politruci şi veleitari care împînzeau sau mai împînzersc cenaclurile literare de prin diverse localităţi. Cartea 1989, Cartierul metaforelor este o admirabilă parodie la adresa unor „liricari”, aşa cum în denumeşte el, adică a autorilor de poezele” care se descurcă şi ei cum pot, şi dau din coate pe unde pot. Autorul radiografiază activitatea literară şi nu numai, a unor scriitori de mucava, care, cu ajutorul coatelor şi a proptelelor, reuşesc să inunde viaţa literară, să uzurpe, cu vîrf şi îndesat, calitatea de scriitor autentic. După cum se poate înţelege destul de uşor din pamfletul lui Marin Ifrim, lucrurile, în mare, nu par prea mult schimbate astăzi, faţă de vremurile de tristă amintire. Aceeaşi înghesuială a veleitarilor pe scara de serviciu a literaturii, aceeaşi luptă cu datul din coate în diverse direcţii, cu insinuări fără nici o acoperire, interpretînd cu brio aria calomniei şi a lui „lasă că ştim noi”, numai şi numai să se poată căţăra pe scara valorică, aşa cum se caţără pe o scară de tramvai. Spiritul ludic, notă dominantă a acestui micro-roman, pe care Marin Ifrim îl practică, îl ajută să contureze portrete care acumulează tare de comportament ale unor scriitori de mucava, ale celor pe care autorul îi are în vizor. „Liricari” precum Frau Valmana, se pare figura emblematică a cărţii, Linu Filărece, Mihăilescu Metreiu sau Nero Între maluri, se pot regăsi cu multă uşurinţă, în multe dintre localităţile cu „moft şi cu iz culturalicesc” unde o droaie de ambiţioşi de duzină „cu ştaif şi parapon” vor cu orice preţ „ieşirea din anonimat prin forţa geniului, de care, neapărat sînt bîntuiţi, ei şi familiile lor. „Prozatorul are un teribil spirit de observaţie şi e ajutat de o memorie pe măsură cînd propune neuitării noastre, poate cu speranţa secretă ca istoria să nu se repete (dar vagă e această speranţă, pentru că istoria se repetă cu vîrf şi îndesat) prin ceea ce a avut mai odios” spune în prefaţa extrem de aplicată semnată de Ion Roşioru, cel care realizează şi un portret exact al prozatorului Marin Ifrim. Am descoperit, cu uşurinţă, unele adevărate, palpabile, personaje de care nu poţi a te face a nu înţelege cine sînt: Frau Valmana, Ion Nosferatu, Seminţoi sau Găgău, şi nu poţi să nu urmăreşti, cu coada ochiului şi astăzi, pe cei care mai mişună printre adevăraţii scriitori, şi în aceste zile, acum în „tranziţia românească, dar şi în democraţia originală, care îşi continuă, cu mult zel, de pe socluri de mămăligă, înotul prin norii de caţă, crezînd că înoată în ocean” Avertismentul lui Marin Ifrim este demn de luat în seamă şi în plan social nu numai literar. Poate, ţinînd cont de această fojgăială de veleitari, personaje ale lui, dar şi personaje de care ne lovim mai mereu, ne vom putea feri la timp şi nu vom risca să ne murdărim pantofii, călcînd, ferească sfîntul pe ei.

 

                                                                                               Emilian Marcu ,” Convorbiri Literare”

                                                                                                                     23. 10. 2013

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: