Skip to content

Memorialul tăcerii

September 2, 2014

6a_Gh._Ene_și_George_Cușnarencu

III. DESPRE COLOCVIUL DE LITERARATURĂ DE LA BUZĂU – 1982

Într-o bună zi, cineva cu mai mult timp la dispoziție decât am eu va răsfoi în arhiva CNSAS și, cu siguranță, va găsi date și mai relevante despre Colocviul buzoian din 1982. Eu am alte priorități și nici nu vreau să știu mai multe decât cred că e necesar. Adevărul nescris există, plutește în aer de câteva decenii, îl știu toți literații generației mele, unii dintre aceștia fiind implicați în evenimentele de atunci. La 4 ani după Colocviu, în 1986, în fruntea Securității județului Buzău a venit un ”meseriaș” cu poftă de muncă: Ilie Merce, fost colonel de Securitate, până în 1981 la Directia I, sectorul artă-cultură. În anii 1985-1986, a condus compartimentul ”Eterul”, destinat să combată posturile de radio străine care emiteau în limba română. Iată din cauza cui prindeam foarte greu posturile de radio Europa Liberă, Dolce Welle și Vocea Americii. Aceasta a rămas în SRI până in 1996, când a fost trecut sau aruncat în rezervă, fiind acuzat că furniza informații Partidului România Mare al pseudopatriotului Corneliu Vadim Tudor, partid în care devine vicepreședinte iar din anul 2000 deputat în Parlamentul României, în ciuda faptului că o instituție abilitată – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – stabilise clar că făcuse poliție politică. În 1989, în noaptea de 21-22 decembrie, ca șef al DSS județene, acest Ilie Merce l-a arestat pe cunoscutul dizident buzoian Gabriel Andreescu. Ca parlamentar, culmea, a activat în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții. Tocmai când corupția înflorea inclusiv sub rânjetul cu subînțeles al lui Ion Iliescu. Lista colegilor săi din respectiva Comisie ar trebui analizată temeinic. Mai ușor ar fi să se verifice care dintre membrii acesteia nu era securist sau măcar turnător. În timpul în care Merce intra în Parlament, într-o dimineață, în prezența unui fost coleg de la ziarul buzoian ”Muntenia”, Mircea Tabacu, la o cafea, scriitorul Gheorghe Ene ne-a mărturisit cu amărăciune cum a dat declarații la Securitate, referitoare la acel Colocviu. Discuția a plecat de la o simplă glumă. I-am spus că am văzut declarațiile sale. M-a întrebat pe care dintre ele, pe cele scrise cu pastă albastră sau pe cele scrise cu pastă neagră? I-am spus că le-am văzut pe toate. Conform spuselor sale, dăduseră doar câteva declarații, însă, securistul care îl ancheta, un colonel, după ce le citea, le mototolea și le arunca la coșul de gunoi pentru că nu reieșea din ele ceea ce el ar fi vrut. Gheorghe Ene, Dumnezeu să-l ierte, era un scriitor cu un talent excepțional, un jongleur al cuvintelor, care, împreună cu Gheorghe Iova, un alt scriitor buzoian, o mică legendă pentru mulți dintre noi, au înființat curentul textualist. Se pare că securistul își găsise omul care să-l sufoce într-o semantică la care toată haita sa nu avea acces. Conform spuselor lui Gheorghe Ene, acesta se prefăcea că aruncă respectivele declarații doar pentru a-i îngroșa dosarul și a-și etala către organele superioare excesul de zel. Mai mereu relatările lui Gheorghe Ene aveau și un pic de naivitate în ele, sau ceva ce ținea de piruete artistice în jurul cozii. Cert este faptul că, din 1982, de la Colocviul respectiv, Gheorghe Ene a trăit tot restul vieții cu frica în sân. După 1989 a vorbit de unul singur, nimeni neluându-l în serios. Uneori, mai ales, înainte de 1989, încerca să ne explice că necazurile sale i se trag și din cauza fratelui său, care era nu știu ce funcționar de stat la un serviciu extern. Fapt pentru care ar fi fost șicanat și din această cauză. Cert este că, în ciuda seriozității sale tragice, cei mai mulți dintre cei care îl cunoșteau îl priveau ca pe un saltimbanc foarte simpatic. Operațiunea de discreditare a sa a fost una dintre marile reușite ale securității locale. Ei știau cât de lucid, analitic și periculos era pentru sistem și, cu mijloacele lor impecabile, i-au făcut o cu totul altă imagine decât cea reală. Mie însumi, la un sfert de secol după circul din 1989, un fost securist, un amărât de subofițer, specialist în interceptarea telefoanelor cu manivelă, mi-a făcut câteva mizerii incalificabile pentru care e convins că nu va răspunde niciodată, dimpotrivă, se laudă în presă cu isprăvile sale, ba chiar se bate cu pumnul în piept, cât de patriot a fost el inventând ghiveciul de flori cu microfon în el. Mi-a spus pe șleau că, dacă trece măcar o zi, fără să facă un rău cuiva, înseamnă că și-a pierdut ziua respectivă fără niciun rost. Despre aceste incredibile întâmplări voi relata curând, cu documente doveditoare despre cinismul apocaliptic al acestor creaturi cu jeg sub unghiile creierelor îmbălsămate în ”mirodeniile ” psihiatrice ale Inchiziției din Evul Mediu Întunecat. În România anului 2014 încă se face poliție politică. Mai abitir decât pe vremea pantofarului tapițat la Târgoviște cu cuie de calibrul 7,62. (Foto: Gheorghe Ene și George Cușnarencu, la Colocviul din 1982)

 

                                                                                                                                             Marin Ifrim

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: