Skip to content

Memorialul tăcerii

September 18, 2014

Gheorghe_Ene_și_Vasile_Andru

V. Despre Colocviul de literatură de la Buzău – 1982

Despre Colocviul de la Buzău a amintit, în treacăt, și criticul literar Ion Bogdan Lefter, în revista ”Viața Românescă” din 7 martie 2011, într-un amplu articol dedicat Generației 80.

Amănunte despre întrunirea respectivă mi-a oferit și fostul meu coleg de laziarul buzoian ”Muntenia”, Dudu Ștefan, secretar de redacție al acestei publicații. Din păcate, ca și în cazul lui Gheorghe Ene, nici pe acesta nu l-am ascultat atent, nu m-am arătat interesat de  ”măruntaiele” Colocviului. Am reținut bine doar faptul că, seara, în preziua întrunirii optzeciștilor, inimitabilul Gheorghe Ene și-a parcat ”geanta mergătoare diplomat” la piciorul unei mese din cunoscutul Restaurant ”Miorița”. Când intra într-un local, el avea câteva obiceiuri de la care nu se abătea pentru nimic în lume. Lângă o sticlă de bere sau un pahar de vin roșu, își descărca pe masă o parte din hârtiile din geantă, citea, corecta, modifica tot timpul câte ceva din manuscrisele sale mototolite. Fuma mult. Dacă nu era deranjat de nimeni, întârzia acolo loc destul de mult timp. Uneori citea câte un text de-al său cu voce tare. Nu avea nici problemă psihiatrică, Doamne ferește. Chiar și pe stradă vorbea singur, mărunt, silențios, coborât în sine, de parcă ar fi scris direct pe aerul din fața sa. Părea un ghem ludic de cuvinte deșirat pe trotuar, preocupat doar de sensul vorbelor sale. În seara respectivă se pare că ar fi întâziat în local ceva mai mult timp. Ceva sau cineva l-a iritat. La un moment dat ar fi intrat în conflict cu personalul restaurantului. Nu cunosc prea multe amănunte. De la Dudu Ștefan, care, la acea vreme, era șeful cel mare al Organizației Județene a Uniunii Tineretului Comunist, am aflat că Ene nu putea părăsi localul pentru că nu mai avea cu ce să-și achite consumația. Astfel, în calitate de supervizor al Colocviului care urma să înceapă a doua zi, activistul Dudu Ștefan s-a prezentat la ”Miorița” și, cu autoritatea sa incontestabilă în acele timpuri, a rezolvat problema, l-a luat pe Ene și l-a dus la Casa de Cultură a Științei și Tehnicii, acolo unde a doua zi urma să înceapă ”spectacolul” și unde musai scriitorul optzecist trebuia să fie prezent fiind unul dintre moderatori. Relatarea lui Dudu Ștefan e ceva mai picantă, însă nu are rost să transform aceste rânduri într-o șuetă.  Discuția noastră a avut loc, cum spuneam mai devreme, în redacția ziarului ”Muntenia”, unde eu eram redactor, în anul 1993. Dudu Ștefan, dincolo de ocupația sa politică anterioară, era un tip citit, politicos, manierat până la snobism. Toți redactorii îl apreciau pentru pozitivismul său comunicațional. Descins direct din lumea economiei ”multilateral-dezvoltate”, după 1989 a trecut impetuos la capitalismul autohton, a făcut un împrumut la bancă, a ratat afacerea (o crescătorie de ciuperci!) și chiar căsnicia, la un moment dat dormind în redacție, într-un birou care, noaptea, îi ținea loc de dormitor. Era și un pic bolnav de inimă, însă a supraviețuit miraculos, poate și datorită unui sistem nervos blindat. Azi lucrează pe undeva prin București, în cei 15 ani de când nu ne-am văzut am vorbit cu el la telefon o singură dată, când l-am rugat să-mi trimită un articol pentru un almanah. Fiul său este un onorabil preot undeva într-o parohie din apropierea orașului Buzău. Dudu Ștefan îl prețuia sincer pe Gheorghe Ene, era conștient de valoarea acestuia, drept pentru care, în seara dinaintea Colocviului l-a protejat cum a știut el mai bine. Tot în acea perioadă, am ascultat și varianta unui bârfitor de profesie, un ins căruia nu-i pot da numele pentru că i-aș face un mare serviciu introducându-l în posteritatea unui scriitor pur-sânge, pe care l-a detestat, invidiat și hulit toată viața sa. El  poate fi unul dintre posibilii turnători din inima Colocviului. Multe ”urme” duc spre el. Chiar eu l-am surprins, după 1989, la locul său de muncă, făcându-mi un fel de fișă de observație. Omul, ca să-i zic așa, e foarte meticulos (cazon) când se ocupă de găurile din cașcavalul altora. Un complexat care, venind vorba despre Gheorghe Ene, despre noaptea dinaintea Colocviului, spunea tuturor cu totul altceva, o variantă șablon elaborată de cei prin care el îi manipula pe alții. Ca toți turnătorii de profesie, locuința sa ar fi  avut și rolul de casă conspirativă. Sunt vorbe scăpate de el însuși în situații pe care uneori nu și le putea controla. Așadar, îi convingea pe alții povestind cu un haz acrit că Ene s-ar fi pilit rău de tot în noaptea aceea. Dus la Casa de Cultură, ar fi fost spălat cu furtunul și i s-ar fi cumpărat un costum nou pentru a doua zi. Acum, când văd fotografiile de atunci, primite de la un amic de bună-credință, observ că Ene era îmbrăcat firesc, într-un costum al său, unul greu de confundat. Congenerul nostru mințise foarte profesionist, cu intenții urâte, incalificabile. Ne tot dăm după degete, ne facem că nu pricepem nimic, însă, când vine vorba de acest individ, nu există măcar unul dintre vechii optzeciști care să nu fie convins că e vorba de un turnător ordinar.  Într-un timp îl ușuisem de pe la anumite manifestări culturale. Mi s-a sugerat să-l las în pace, să mă prefac că nu-l văd, pentru că  ”are și el niște obligații”. Datorită acestor ”obligații”, dădea buzna peste tot, inclusiv la mesele de protocol de după manifestări, iar felul cum făcea ochii mari și cum ciulea urechile era suficient să te te pună în gardă chiar și de nu l-ai fi cunoscut deloc. Ura sa pentru semeni părea ceva motivat de cine știe ce complexe neștiute. De câteva ori i-am spus sincer că prin venele sale nu curge sânge, ci bale. (Foto: Gheorghe Ene și Vasile Andru, la Colocviul de la Buzău – 1982

Marin Ifrim

 PS.

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu astfel de indivizi, redau câteva fragmente dintr-un interviu apărut în ”Cotidianul” din 17 august 2006, realizat de Dan Tapalagă sub titlul ”Ilie Merce, fost colonel de securitate, și turnătoria pe înțelesul tuturor” :

”Ne-ati invins, dumneavoastra, fostii ofiteri? Nu, incepe sa iasa adevarul la iveala. Noi n-am invins pe nimeni. Ne-am facut datoria. Ma refer la Securitatea de dupa 1965.Toti spun asta: „Ne-am facut datoria“. Nu, o spun cei care au lucrat in sistem si care cunosc mecanismele interne de activitate, da? Si ceilalti isi dau cu parerea. Cum fac Ticu Dumitrescu si altii.Bun, si atunci raul unde e, domnule Merce?Raul este in noi. In dvs. este raul? Nuuuu. Daca e vorba sa vorbim despre noi, nu-mi place sa vorbesc despre mine. Dar eu in tinerete am primit o educatie umanista.De ce credeti ca a semnat angajamentul doamna Musca? Din convingere. De pe pozitia unde era, se simtea utila si ca putea sa dea o mina de ajutor prevenirii unor fapteantisociale si nu numai. Si a facut bine ca a semnat? A facut foarte bine. Nu spun ca toata reteaua a fost bine selectionata. Desi ca sa recrutezi un informator, un colaborator, era un proces de studiu poate de un an, de doi ani de zile. Si erau patru cerinte si vi le spun si dumneavoastra. Manualul recrutarii Ia s-auzim. In primul rind, sa aiba calitati personale. Adica sa fie un om integru, sa fie un om de relatii, sa fie un om inteligent, sa fie un om echilibrat, sa nu fie un om provocator. Pe urma, a doua cerinta, sa aiba posibilitati de informare in mediul in care isi desfasoara activitatea. Pentru ca, in fond, de asta il recrutezi. Altfel, iti blocheaza munca. Pe urma, o a treia cerinta esentiala, sa existe garantia ca va accepta colaborarea. Adica daca nu exista o garantie ca va accepta colaborarea, nici nu va atingeati de el? Nu. De ce? Orice ofiter care se respecta cauta sa elimine orice rateu in aceasta activitate foarte delicata. De ce? Pentru ca-si batea cuie in talpa si risca el sa fie dat afara. Ratezi unul, ca se intimpla. Am avut situatii de acest gen. A spus: „Domnule, nu e pentru mine s.a.m.d.“ si omul e lasat in pace. Nu avea nici o consecinta, nici un prejudiciu pentru chestia asta. Un santaj, acolo, nu se mai intimpla? Domnule, deci existau patru baze de recrutare. Una, pe baza de sentimente patriotice, o alta, pe cointeresare materiala, pe urma, pe baza de materiale compromitatoare. Aici poate sa fie vorba de un santaj. Mai ales pe contraspionaj. De exemplu? A facut o infractiune. Nu foarte grava. De exemplu, un cetatean strain: il prindeai cu niste legaturi care nu-i faceau onoare daca afla familia. O amanta? Bineinteles. Sau cu specula. Cu fel de fel de afaceri. Nu-l dadeati la militie, da-i ziceai „Baiete…“ Semnalam la militie, dar de comun acord hotaram ca sa mergem pe varianta recrutarii, unde omul poate sa fie util. Eu am facut brosura care poate fi studiata si astazi, „Recrutarea informatorilor“. Si mai era recrutarea sub steag strain. Ce inseamna asta?  Sub steag strain era vorba cind dumneata, ofiter de Securitate, de exemplu, te dadeai englez. Si intrai in tara sau in strainatate in contact cu o persoana care te interesa, dindu-te ca englez, american s.a.m.d. Dar ati admis ca se intimpla ca recurgeati si la santaje. Nu era o

incalcare a drepturilor omului chiar si pe atunci? Era absolut legala. Pentru ca era prevazuta in actele noastre normative, in metodologia de munca. Deci nu faceam chestii neortodoxe decit in baza legii si a reglementarilor profesionale. Dumneavoastra ati spus: „Legea mi-a permis sa santajez“. Va intreb, e bine? Pai, in interesul mai mare, in interes national, e bine. Fara indoiala, da. Cite crime nu s-au facut si se fac… Noi am fost prea cuminti. In contextul serviciilor de informatii. Cum adica, prea cuminti? Prea cuminti apropo de ce vorbeati dumneavoastra. Ca se urmareau oameni, ca se impuscau… asta-i o prostie, domnule. Atunci sa va intreb daca ati fost cuminte. Intre ’85 si ’86 ati condus actiunile impotriva „Europei Libere“. Va pare rau? Nu-mi pare rau deloc. Postul de radio Europa Libera era o oficina a Agentiei Centrale de Informatii, a CIA-ului. Lupta impotriva lui Ceausescu. Nu, lupta impotriva poporului roman. Sa distruga poporul roman, care era misiunea lor? Sa ne defaimeze, domnule. Asa, pur si simplu, sa ne defaimeze? Si sa ne distraga de la alte probleme. Era o prostie, pina la urma. Ce vreau sa va spun aici? Ca ne intoxica Europa Libera cu fel de fel… si directiva de la partid era sa neutralizam acest post. Sa neutralizam prin oamenii pe care ii trimiteam pe acolo… Pe Carlos sa mai arunce in aer postul…  Asta nu. Asta-i o poveste. Nici Plesita nu crede. Asta a fost o gluma. Au murit niste oameni acolo, domnule Merce. N-a murit nimeni din cauza asta… Vlad Georgescu a fost injunghiat. Nu stiu in ce perioada a fost Vlad Georgescu… ca eu am raspuns de asta un an de zile. Ce puteam sa fac eu intr-un an de zile? Pai, dar ati zis ca a fost o gluma. Dar din glumele astea au murit oameni. Deci, intr-un context, cu toata lumea acolo, Plesita a zis: „Domnule, dar chestii mai serioase n-am putea sa punem la cale impotriva acestui post?“. Cam la ce se gindea el? Pai, de exemplu… De exemplu, niste bombe. Da. Dar asta n-o spui in public, domnule. De aia spun ca totul a fost luat sub forma de gluma. Si niciodata aceasta gluma nu s-a materializat in nimic. Cum adica? Plesita mai avea obiceiul sa mai glumeasca, cum o face si acum. Si mai lansa cite o petarda din asta. Dar… cu Vlad Georgescu nu stiu ce s-a intimplat efectiv. Am auzit ceva, asa, vag, despre el. Dar nu… Erau oamenii Europei Libere. Noi ne confruntam cu serviciile de informatii, de spionaj din alte tari. Toata lumea stia ca e oficina. Am trimis si noi oameni acolo… Adica ati infiltrat oameni la Europa Libera? Pe cine? Nu. Am trimis acolo. Ca sa contacteze pe unii, pe altii… Si ati reusit? Evident ca am reusit. Si pe cine ati recrutat? Nu puteti sa-mi cereti asa ceva. Acuma, ce parere v-ati face dumneavoastra despre mine daca v-as spune ca eu l-am trimis pe ala sau pe ala si ca ala a fost, ala n-a fost. Nu merge. Daca ati fi fost la putere, n-ati fi desecretizat dosarele, asta vreti sa spuneti? Niciodata. Dar niciodata. Niciodata. Eu n-as fi dat o hirtie din aceste dosare. Pentru ca in istoria serviciilor trebuie sa existe o continuitate. Daca tu pui acuma totul pe taraba, s-ar putea sa ai surprize, inclusiv in plan international. Cu consecinte grave. Ce fel de consecinte, cum adica? Nu inteleg ce ziceti. In legatura noastra au fost si oameni care sint importanti si ocupa functii in alte tari la ora actuala. Ii dam peste cap si pe aia? Unde identificati raul in fosta Securitate? Cind se vorbeste despre Securitate, crime, se uita de obsedantul deceniu. De anii ’50-’60. Atunci, intr-adevar, nu Securitatea a facut rau, ci aceia care au condus Securitatea. Cine a condus Securitatea? Toate structurile de securitate, incepind de la nivel de sef de birou erau conduse de kaghebisti. Nici un roman nu detinea in anii ’60… Erau executanti. De ce excludem noi perioada aia? Totul dam pe Ceausescu. Pai, Ceausescu a liberalizat si s-au schimbat radical metodele de munca ale organelor Securitatii. Accentul principal trebuia sa fie exclusiv pe prevenire. Omul sa fie lasat sa se valorifice. La nivelul calitatilor, posibilitatilor lui, in libertate, si nu in puscarie. Ei, aici ati pronuntat cuvintul magic „puscarie“. Dumitru Iuga, l-ati trimis in puscarie? Nu, domnule. Nu eu l-am trimis. Dar cine? El. Cum? Foarte bine. Cum asa? Daca aveti rabdare, va povestesc cazul, ca niciodata nu m-a intrebat nimeni cum s-a intimplat, da? Deci, intr-o zi, ofiterul care raspundea de televiziune imi aduce o nota informativa. Eu eram sef de serviciu. Am citit eu si nu mi-a venit sa cred ce vad. Ce ati vazut? Deci, el voia sa schimbe sistemul, cel putin asa rezulta din aceasta nota, si sa faca o societate dupa tipul si modelul falansterul de la Scaieni, daca ati auzit. Bazata pe celule muncitoresti, fabrici, uzine, unitati cu cantine, la tara. Bun, si ce crima a facut? Si s-a dat in verificare. Mai, sint bazaconii? Hai sa vedem. Si am dat-o la verificat, inclusiv filaj s-a pus. Era in 1983. Asa… S-a confirmat. Ca omul avea niste idei. Pai, asta era grav? Era in conflict cu legea.Cu care lege? Cu legea penala care era atunci. Cu care lege, domnule? Pai, stai sa-ti spun. Ai rabdare. Si a continuat sa-si faca legaturi, inclusiv in unitati militare, inclusiv in rindul studentilor si sa racoleze pe citiva dintre ei. El a primit semnale. Inclusiv s-a facut filaj deschis asupra lui Iuga. Sa se astimpere, sa-si vada de treaba lui. Bun… Pina la urma s-a ajuns, dupa ce s-a documentat toata treaba, s-a facut informare la conducerea superioara de partid si de stat. Prin Departamentul securitatii statului si cu aprobarea lui Ceausescu, ca nu se putea retine atunci pe probleme de securitate nici un om, nici un cetatean, fara aprobarea partidului. A conducerii superioare de partid. Si a aprobat cercetarea lui la Directia de Cercetari Penale. Si-a recunoscut cu demnitate faptele, asa, si deci Iuga si-a facut-o cu mina lui, desi a fost atentionat sa-si bage mintile in cap. Dar ati contribuit la bagarea unui om in puscarie doar pentru ca avea niste idei. El a contribuit. N-ati inteles, domnule. Eu v-am explicat foarte clar. Pai, domnule, nu poti sa-i faci omului bine cu forta. A rezultat din cercetarea lui penala ca in spatele lui a fost cineva care l-a stimulat. De la KGB. Ca sa produca agitatie, KGB-ul nu-l iubea pe Ceausescu s.a.m.d. Buuun, deci domnul Iuga n-a vrut sa primeasca un bine cu forta. Nu, realitatea este urmatoarea. I s-au trimis semnale sa-si vada de treaba. El nu si nu. Parca mai indaratnic. O data a fost filat deschis, s-a prins ca e filat, s-a dat jos din autobuz, iar s-a urcat in altul. Dar filajul…mai greu scapi de el. Va pare rau ca omul acesta a facut puscarie si alti sase pe linga el? Domnule, pentru orice om care sufera sigur ca-mi pare rau. Dar atunci cind ti-o faci cu mina ta… Imi pare si mie rau ca nu realizeaza la momentul oportun pericolul care il paste. Ati recunoscut ca Securitatea racola si minori, dar spuneati ca din clasele a XI-a, a XII-a. In interesul societatii, spuneati… Si in interesul copiilor. Adica? Domnule, tineretul la o anumita virsta e foarte tentant si supus unor influente negative, care ar putea conduce la niste fapte, inclusiv de ordin penal. Si atunci, din clasele a XI-a, a XII-a recrutam colaboratori. Din rindul celor mai mari, nu 12, 9 ani, cum se spune acum. Pentru ca erau niste curente de extrema dreapta. Lasati-ma, domnule Merce, cu asta. Pe vremea lui Ceausescu nu era nici un curent. Erau. Venite din rindurile tineretului din alte parti. Erau rockeristii. Care ce faceau? Subminau ordinea dictaturii? Domnule, lucrurile se fac treptat. Unele din ele. Pe urma erau metalicii, alt curent. Erau satanistii, alt curent. Pai, dumneavoastra credeti ce spuneti acuma? Ca astia subminau ordinea regimului comunist? Metalistii si rockerii? Domnule, nu atunci. Dar dintre ei puteau fi selectionati oameni care sa fie folositi in asemenea scopuri. Nu toti. Si atunci, de ce nu era mai bine sa cunosti asemenea lucruri? Intrati in viata privata. Ascultau muzica si se dadeau cu capul de pereti, era problema lor. Ii spuneai parintelui sau profesorului „Vezi ca baiatul dumitale a luat-o razna“. Cine stabilea asta? Stabileati dumneavoastra ca a luat-o razna? Pai da, cum adica sa nu. Serviciile si organele astea de stat de ce sint ele create? Ca sa previna raul din societate. Indiferent sub ce forma s-ar manifesta. Da? Pai, ce vedeti rau? Ca recrutati copii. Ca intrati brutal in copilaria lor, ca-i mutilati sufleteste. Incercam sa prevenim in rindurile lor fapte nedorite. Unii erau chiar mindri sa aiba o discutie cu un ofiter de Securitate. Si lumea venea spre tine. Veneau oameni cu alte probleme chiar la mine. Ca are patru copii… Acuma n-o faceti mama ranitilor, Securitatea, ca mi se pare prea mult. Dar am spus ca Securitatea a facut si mult rau. Aaa, pina in ’65. Pe urma, mama ranitilor. Nu mama ranitilor. Si-a facut datoria fata de tara. Pentru ca am impresia ca sinteti programati unii dintre ziaristi sa scormoneasca, sa caute numai rau. Ne-au facut teroristi, ne-au facut tortionari, ne-au facut criminali. A murit poetul Gheorghe Ursu. Au murit oameni din cauza Securitatii. Puteti contesta asta? Pot! Eu nu cunosc asemenea fapte. Nu cunosc in timpul meu asemenea fapte. De ce trebuie neaparat sa recunosc, ca vrea cineva sa recunosc niste fapte pe care eu nu le-am… Poate nu vreti sa le recunoasteti. Cum adica sa nu vreau? Pai, dati-mi dumneavoastra un exemplu. V-am dat adineauri. Gheorghe Ursu a murit. Din cauza Securitatii. N-a fost anchetat de Securitate. A fost anchetat de militie. A murit in beciurile militiei, urmarit de Securitate. Dati-mi inca un exemplu. Nu sinteti in stare. Toate relele din lume se pun in seama Securitatii. A fost dupa ’65 Securitatea un instrument in mina lui Ceausescu si a ajutat sa supravietuiasca o dictatura? Nu, n-a fost, domnule, un instrument in mina lui Ceausescu. Securitatea si-a facut datoria. Daca dumneavoastra va documentati si cititi regulamentele si ordinele, nu se vorbeste nimic de partid acolo, da? Va contraziceti si va spun unde. Cind ati spus ca Iuga nu putea fi luat pe sus asa, hodoronc-tronc, si ca aveati nevoie de aprobare de la partid. In cazurile astea deosebite, speciale… Ei, iata cum depindea de partid Securitatea. Evident ca da. Da pina acum ziceati ca nu depindea de partid! Nu, domnule, in bucataria noastra nu s-a bagat. Dar sigur ca partidul facea legile atunci si noi actionam conform legislatiei in vigoare. Dvs. cum ati defini politia politica? Politia politica este atunci cind pui in sarcina unui om fapte pe care nu le-a facut. Atunci cind culegi probe si falsifici probe ca sa dovedesti niste fapte inexistente cu privire la acest om si atunci cind faci presiuni fizice, morale asupra lui si a familiei. Dupa maniera dupa care este tratata acum aceasta sintagma, toata lumea a facut politie politica, domnule! Toata lumea a facut. Dar cind intri in viata privata a unui om si ii urmaresti discutiile de acasa cu familia, cu copiii? E politie politica? Nu. De ce? Nu e politie politica. De ce? Acuma se intra mai mult in viata privata a oamenilor. Posibilitatile de ascultare de interceptare sint mult mai evoluate….”

Interviul integral, cu fragmente audio, in Cotidianul

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: