Skip to content

DIN TRECUTUL SCURTEŞTILOR

October 24, 2014

În registrele de la Braşov figura localitatea, în perioada 1503-1554, prin negustorul Stanislav care numai în ultimul an amintit ducea 15 boi pe piaţa de acolo.[1] In trecut a mai purtat localitatea şi numele de Olteni.[2] La 9 iulie 1572 un Balea obţinea întărire domnească din partea lui vodă Alexandru II Mircea pentru câteva ocine de aici. Acesta, conform documentului, cumpărase din partea unui Dobre 11 stânjeni şi jumătate pentru suma de 1.150 de aspri. In afara acestei suprafeţe Balea mai achiziţionase terenuri de la Dobra, fiica lui Nistor, Stan Boţan, Iilca, Balea Lungu, Neaga, Stan al lui Florea, Sora, fiica lui Toader şi de la Stoina. A urmat achiziţiilor „pâra” unor Soare, Sulea şi Stănislav cu cetele lor care susţineau că ei au cumpărat mai întâi. In urma judecăţii se menţiona că „a lepădat Balea asprii lui Soare şi cetei lui dinaintea domniei mele. Şi a rămas Soare şi ceata lui de lege”.[3]Spre sfârşitul anului, 1 decembrie, profitând de situaţia grea a moşnenilor de aici – Scurteştii lui Stoe -, ce se vedeau nevoiţi să-şi vândă parte din ocine, va face achiziţii şi vornicul Micul de la Dobre, Balea, Sorei, Neaga, Stoian şi alţii.[4] Un martor, Neagu este menţionat în documentul din 2 martie 1618 dat vătafului Stoica pentru Moceşti.[5]Un eveniment deosebit se petrecea în obşte la 14 decembrie 1623 când moşnenii din hotarul Părăngă, Grabicinesc şi Stoii vindeau „toţi, de a nostră bună voie, fără de nici o silă, jupanului Dumitru al doilea vistiiar, 1 vad de moară, drept 5000 de bani gata în satul nostru în Scurteşti, den hotarul de mijloc, ce se chiamă Grabicinescu”.[6] In continuare moşnenii arătau că împreună îşi vor face moară „în vadul cel de sus den hotarul Stoii şi în vadul cel de jos den hotarul Parăngăi, să fim noi moştenii satului dentr-aceste trei hotare, toţi fraţi pre aceste 2 vaduri de moară”.

Apăsat de dări Vlad Rădichii, fiul lui Bunea din Scurteşti vindea în 10 decembrie 1626 postelnicului Radu D. Dudescu patru pogoane de vie „di lângă popa Drăgan şi di lângă Silion” martori fiind un Turchilă, Şerban Neagu şi alţii.[7] In 10 octombrie 1627 cu ocazia întăririi proprietăţilor din Dâmboviţa, Săcuieni şi Buzău ale vtori vistierului Dumitru Dudescu, de către domnitorul Alexandru Coconul, apar şi moşnenii din Scurteşti. Intre alte achiziţii de la aceştia apare şi „un vad de moară pe apa Buzăului, la satul Scurteşti, în hotarul de mijloc numit Grabicinesc şi cu locul dimprejurul morii cât va arunca un om cu securea, pentru că a cumpărat Dumitru vistier acest vad de moară de la toţi moştenii satului însă anume : de la Oancea şi de la Neagul şi de la toţi fraţii lor de ocină din Scurteşti, din hotarul Parangăi şi de la Gurban[8] şi de la Urs şi de la Marin şi de la Oprea al călugărului şi de la toţi fraţii lor de ocină din hotarul Grabicinescu, de la Nenciul şi de la Vladul şi de la Neagoe Tărchilă şi de la Stoica şi de la toţi fraţii lor de ocină din hotarul Stoia pentru 5000 aspri gata. Şi i-au plătit şi de bir pe şase luni, fac aspri 6000”. În acelaşi document sunt menţionate, aşa cum aminteam, şi alte achiziţii de la Draga, soţia lui Bădină din Pârliţi, de la popa Drăgan, fiul lui Buduracul din Scurteşti, Coman din Costieni, etc.[9] Moşia mai apare la 1629 cu ocazia întăririi unor sate către vtori vistiernicul Dumitru Dudescu.

În cazul achiziţiilor de la Vlad Ridiche se va ivi situaţia înfrăţirii acestuia cu postelnicul Radu Dudescu, fiul vtori vistierului. Pentru zece stânjeni de moşie Radu Dudescu dăduse un cal de 2.000 de aspri şi o bucată de aba de 400 de aspri ceeace dă o imagine asupra preţului pământului în epocă, dar şi o mai rară înfrăţire, interesată, între un moşnean şi un boier. La 1633 intervenea porunca domnească pentru Ursu capitanul conform căreia acesta urma să lase ,,în pace viile si morile lui Dumitru Dudescu vistierul de la Scurtesti, cu care domnul îl miluise mai înainte ; acum aceste vii şi mori sunt redate fostului proprietar, care trebuia sa restituie însă cheltuielile făcute de Ursu capitan la construirea unui zagaz de moară. In plus, domnul îi promite acestuia, în schimbul renunţării la dreptul de folosintă, 5 coţi de postav grana”.[10]Sub forma de Curteşti apare satul prin martorul Radu sin Marin la 20 mai 1640. In hotarul de jos de Mămărăşti „în jos de morile Episcopiei” vindeau în 4 februarie 1642 un vad de trei roţi Stoica Moldoveanu, Neagoe Ciovlic, Stoica Boziorul şi alţii cumpărător fiind Marco vel paharnicul.[11] In 13 februarie 1642 aceluiaşi paharnic îi vindea o roată de moară şi Vasilache C. Părţache. Preotul Dumitru din Scurteşti era martor pentru Săseni în 6 aprilie 1644. Partea Micului vornic „de frăţie şi de cumpărătoare” era întărită la 29 aprilie 1644 iuzbaşei Isac şi fratelui acestuia Micu. Unii „au simţit că le-au perit cărţile de moşie” şi vor ajunge să conteste vânzarea ce o făcuse Balea. De aici procesul lui Isac cu Stan Ţarălungă, Stoica moldoveanul şi Ionaşco Ovreiul pentru ocina lui Balea. Regăsindu-se documentele din 1572-1573 contestatarii vor pierde.[12]Cu ocazia vânzării de la 27 aprilie 1645 a 57 de stânjeni şi trei pogoane de vie de către Ţarălungă apar şi moşnenii din Scurteşti, în calitate de martori, în frunte cu Stoica moldoveanul, Gurban, popa Dumitru, Dumitraş Gurban, Manea morarul şi Stoica Miorţul. În document se va face expres specificaţia că „iară de vor mai ave vreun val, să aibă Ţarălungă a purta pâră, iară Isac să n-aibă de nimenea nici un val” lucru important, cumpărătorul fiind astfel scutit de neplăceri.[13] Nu va fi aşa deoarece în 7 august, acelaşi an, Stan Ţarălungă se adresa lui Matei Basarab contestându-l pe Isac. Cercetând cauza domnitorul îl va scoate „cu mare ruşine den divan ca pre un om rău şi împresurător de moşii”. În continuare se arăta că ,,Drept aceea, am dat domnia mea lu Isac iuzbaşa cu brat ego, Micul şi mumă-sa, Stanca, ca să le fie lor moşie ohabnică şi feciorilor, nepoţilor în veacu, cu bună pace”.[14]

Din ocina de la Mălureni i se alegeau 90 de stânjeni, iar din calea lui Her 800 de stânjeni iuzbaşei Spiridon, la 1645, de către Nan cel Mare din Scurteşti alături de alţi şase boiernaşi. Probabil tot în aceeaşi perioadă i se adeverea lui Drăgan Răspopul vânzarea către Vlaicu a patru stânjeni şi a jumătate din ocină „partea luată de la Ion Potecă şi casa, jumătate de vie şi jumătate grădină, cu 1220 bani gata”. De data aceasta Răspopul a avut parte de mai mulţi martori decât la tranzacţia efectuată de cei şase boiernaşi.[15]

Cu ştirea moşnenilor cumpăra vel postelnicul C. Cantacuzino roate de moară „pe apa Buzăului” în 20 decembrie 1647. In 10 iunie 1649 Ion sin Manea vindea lui Moise spătarul 16 stânjeni din partea lui de ocină „dereptu silişte satului, iar la câmpul cum se vor îngusta alaltă ocină”.[16] Tot acum vindea şi Tărchilă sin Bodii, Radu Nan, iar cîteva sute de stânjeni vindea, în 28 septembrie 1649 şi Stana, fata lui Dragomir din Scurteşti.[17]Aşa începeau achiziţiile de terenuri făcute aici de boierii cunoscuţi, mai târziu, sub numele de Mihălceşti-Cândeşti.[18] Astfel, la 16 iunie zece stânjeni erau vânduţi în partea Stoenească de către uncheaşul Vlad, fiul lui Balea croitorul şi nepotul lui Stan. Adăugându-se şi o vie spătarul Moise va plăti cei şase unghi târguiţi.[19] Urma Mihăilă Silion şi Stan Paiurelea la 18 august, Dumitraşcu Radu la 25 august, fraţii Stoica şi Marin la 22 septembrie, Stana, fiica lui Drăgan la 28 septembrie.

La 21 octombrie vindea şi un Toader din Scurteşti, fiul lui Negoia Ciovlicul 18 stânjeni de ocină, tot din sat, spătarului Moise Mihalcea de la Pătârlagele. In aceeaşi zi şase stânjeni, din partea Parângăi îi cumpăra spătarul de la Ionaşcu, fiul lui Popoce de la Scurteşti. Actele vor fi scrise de iuzbaşa Borcea, fiul căpitanului Radu de la Buzău. Acelaşi ,,notar” consemna acum şi vânzarea, tot către spătar, a 11 stânjeni de ocină la Răspopi (Pietrosu), vânzare făcută de Datco Groşeanul din Groşeneşti.[20]

Un Crăciun, diaconul din Cândeşti era cel care scria actul de vânzare către spătar făcut de Dumitraşco, fiul logofătului Radu, în 21 noiembrie 1649, pentru 20 de stânjeni ocină şi două pogoane de vie în partea Grabicinească.[21] După ce la 10 iunie 1649 vânduse 15 stânjeni, către spătarul Moise,[22] nepotul lui Tărchilă din Scurteşti, fiul lui Bodei, vindea iarăşi, la 22 ianuarie 1650, 16 stânjeni vornicului Mihalcea din Pătârlagele – „den partea moşo-său lu Tărchilă, dereptu bani gata ughi 5 pol, costande 2”.[23] Aceluiaşi spătar îi vindeau în luna lui cuptor, în partea Mămărască, Văsiiască şi Miculească, şi Mihăilă, fiul lui Silion, Dumitraşco, fiul lui Radu şi Stan Paiurealea. Urma în septembrie, conform documentului scris de Borcea iuzbaşa, Stoica şi fratele său Marin care vindeau şi ei spătarului 50 de stânjeni, în partea Parăngăi, pentru 15 ughi. Intre martorii de la vânzarea făcută de Stana, fiica lui Drăgan pentru şase stânjeni către acelaşi achizitor apare şi Isac iuzbaşa nume care în opinia multora reflectă apetenţa celor de aici, din perioada evului de mijloc, pentru numele biblice.[24]Era momentul în care moşnenii nu vor invoca dreptul de protimisis din cauze economice şi când  în zonă intra boierimea de la Pătârlagele pentru că peste două zile şi fiul vornicului Mihalcea, Moise va continua achiziţiile în 15 februarie 1650 de la Tărchilă, nepotul lui Tărchilă.[25] In 3 martie 1650 era menţionat printre martorii lui Dumitru Petrişor roşiul de la Lipia şi uncheşul Radu din Scurteşti.

Moise spătarul, achiziţiona de la un Mihalcea 13 stânjeni la 24 ianuarie 1650,[26] iar la 9 martie 1650 cumpăra patru stânjeni de la Dumitraşco din Scurteşti ocazie cu care se amintea partea lui Ciulei.[27] Martorii de atunci – ,,boieri şi megieşi” – au fost un Radu, Voinea, Ionaşcu şi Stan.

Moise va continua achiziţiile la 4 mai când de la Stoiana, soţia lui Vlaicu, şi de la fiul acesteia Vicol va cumpăra „stânjeni 4 şi jumătate şi 3 cetvârţi de vie şi pre den jos alăturea o ţelină” [28] şi la 28 mai când intra în posesia 57 de stânjeni şi două pogoane de vie ce aparţinuseră vânzătorilor Barbu roşiul cu Stanca soţia sa şi fiii Isac iuzbaşa şi Micul iuzbaşa.[29] Numai 15 stânjeni va cumpăra spătarul Moise de la Marin, fratele Stoicăi moldoveanu în 8 octombrie acelaşi an.[30] Şi Oprea, fiul lui Neagu, în faţa episcopului Serafim şi a unor boieri, vindea spătarului în 17 mai 1651 „den hotarul de sus, den partea Racului, stânjeni 16, pre bani gata talere 8”.[31]

După scandaluri ce culminaseră cu înfăţişarea la Vodă în 29 iulie 1654 fraţii Tărchilă şi Neagu ajungeau la o înţelegere cu spătarul Moise vânzându-i acestuia „viile de la Scurteşti, ca să-i fie de bună pace, iar dumnealui să ne fie de ajutor naintea măriei sale, domnu nostru, ca să ne scoatem prada şi toată cheltuiala ce am cheltuit de la hoţii, care au furat stupii lu Vasile iuzbaşa”.[32] In 6 august între cei care se certaseră cu spătarul pe la 1649 apare şi Ion Roadeoală.

Neînţelegeri ivite între spătarul Moise Cândescu şi moşnenii din Scurteşti duceau, în 12 octombrie 1654, la o carte de judecată din partea a 12 boieri.[33] Valoarea probatorie a zapiselor este exemplificată cu ocina de la Scurteşti a lui Moise spătarul din 15 decembrie 1654 când amintiţii 12 boieri hotarnici constatau situaţia „cumu-i scriu în zapisele de cumpărătoare”.[34] Documentul din 29 decembrie mai pomenea şi de cumpărăturile spătarului de la Stoiana Vlaicu şi de la fiul acesteia Vicu din leat 7158.

Achiziţiile lui Moise în judeţul Buzău denotau nu numai un economic solid, dar şi o acţiune coordonată de cumpărare a pământurilor moşnenilor aflaţi într-o perioadă grea. Gr. Tocilescu (Fefelei, 26.10.1850 –Bucureşti, 18.09.1909) scria cum aproape un secol că satele boiereşti erau „satele moştene cumpărate de către boieri în mare număr, mai cu seamă de la jumătatea secolului XVI”.[35]

In 15 mai 1656 Buna, soţia ciobanului Cârstian cu fiii vindeau căpitanului de roşii Moise, pentru şase ughi, o ocină în Scurteşti „din apa Buzăului până în capul hotarului, în Drumul lui Here în care se află şi o vie paragină”. Lupaşco din Răduleşti, Drăgoiu din Scăeni şi alţii au fost martorii tranzacţiei.[36] Băiatul Liei, Băluţă, vindea căpitanului Moise în 30 martie 1657 ,,în hotarul Siliştenilor” o ocină ,,nerăscumpărată în veci”.

Din documentul de la 14 aprilie 1657 rezulta că Balea, moşul lui Tatu cumpărase aici ocine de la moşneni ,,mai înainte vreme”. Iuzbaşa Vasile era martor în 4 iunie 1659, pentru Largu, dar şi în 8 iunie 1659. Documentele perioadei de după 1663 se regăsesc şi în Cartea de hotărnicie pentru moşiile Scurteşti şi Stănceşti, proprietatea Episcopiei Buzău executată de Karl Gold. La 14 noiembrie 1698 era amintit un Ion de la moara domnească de aici.[37] Domniţa Ancuţa primea, din partea lui vodă Brâncoveanu, şase roţi de moară şi 25 de pogoane de vie la 1 iunie 1704.

In hotarul Zgârcita vindea la 17 iunie 1716 un Pârvu Stan. Biserica cu hramul ,,Buna Vestire” se ridica pe la 1848-1851 fiind reparată în 1891 şi 1906. După războiul de Independenţă localitatea ajunsese la 4.445 locuitori cuprinzând şi satele Băjani, Ciocârlia, Dâmbroca, Focşenei, Stănceşti şi Vadu Paşii. De aici plecarea unor locuitori spre 1882 pentru a pune bazele Amarei din Ialomiţa alături de cei din Ţinteşti[38] şi Movila Banului.[39]

Alexandru Gaiţă

[1] Radu Manolescu, Socotelile Braşovului –Registrele vigesimale- vol. 4, Editura Istros, Brăila, 2006, p. 554.

[2] Asupra problemei vezi şi C. C. Giurescu, „Oltenii” şi Basarabia. Colonizări muntene în sudul Moldovei în veacurile XIV-XV, în RIR, X, 1940, pp. 130-139

[3] Documenta Romaniae Historica (în continuare DRH), B, VII, p. 144, nr. 110.

[4] Ibidem, p. 162, nr. 123.

[5] Documente privind istoria României (în continuare DIR), B, XVII/3, p. 200, nr. 173.

[6] Ibidem, XVII/4, p. 361, nr. 371.

[7] DRH, B, XXI, pp. 302-303, nr. 164.

[8] De la tr. kurban =jertfă.

[9] DRH, B, XXI, pp. 436-441, nr. 271. Nu se poate trece peste sintagma de hotar Grabicinesc ea denotând coborârea din dealurile Buzăului într-o perioadă anterioară.

[10] Nicolae Stoicescu, Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române, Editura Militară, Bucureşti, 1968, p. 253, n. 189.

[11] Catalogul documentelor Ţării Româneşti (în continaure CDŢR), V, p. 266, rez. 590.

[12] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond Episcopia Buzău, L/5.

[13] DRH, B, XXX, pp. 172-173, nr. 130.

[14] Ibidem, pp. 278-279, nr. 232.

[15] CDŢR, VI, p. 145, rez. 356.

[16] DRH, B, XXXIV, p. 106, nr. 118.

[17] ANIC, fond Episcopia Buzău, L/18.

[18] Posibilităţile de achiziţionare se datorau şi exportului de cereale făcut către Transilvania la un preţ foarte bun generat de foametea ce bântuia aici. Astfel, Georg Kraus cronicarul scria „dacă nu am fi fost hrăniţi din Ţara Românească, o câblă de grâu s-ar fi urcat la 10 florini” ; cf. N. Stoicescu, Matei Basarab …, p. 55.

[19] DRH, B, XXXIV, p. 110, nr. 124.

[20] ANIC, fond Epsicopia Buzău L/19 ; L/20.

[21] DRH, B, XXXIV, p. 237, nr. 266.

[22] Mai cumpăra în aceeaşi dată spătarul alţi 16 stânjeni de la Ion, fiul lui Manea, nepotul călugăriţei şi 13 stânjeni de la Nan, nepotul lui Micul ; cf. CDŢR, VI, p. 525, rez. 1411-1412.

[23] DRH, B, XXXV, p. 55, nr. 37.

[24] In căutarea de senzaţional se va ajunge şi la supralicitari gen Slon = Sion, Siriu=Sirius, etc.

[25] DRH, B, XXXV, p. 87, nr. 66.

[26] Ibidem, p. 60, nr. 39.

[27] Ibidem, p. 100, nr. 80.

[28] Ibidem, p. 161, nr. 134.

[29] Ibidem, pp. 185-186, nr. 164.

[30] Ibidem, p. 320, nr. 299.

[31] Ibidem, XXXVI, p. 100, nr. 91.

[32] Ibidem, XXXIX, p. 375, nr. 313.

[33] ANIC, Mss. 171, f. 369 v – 370.

[34] Florenţa Ivaniuc, Instituţia hotărniciei în Ţara Românească secolele al XIV-lea – al XVIII-lea, Bucureşti, 2003, p. 163.

[35] Biblioteca Academiei, Mss. româneşti, 5150, f. 22 ;

[36] CDŢR, VIII, pp. 415-416, rez. 924. Acelaşi căpitan va cumpăra în 22 mai şi părţile din Scăeni, Bâsca şi Ulmet ce îi reveneau lui Nan sin Vişan de la Scăeni ; cf. Ibidem, p. 424, rez. 942. Tot căpitanului îi va vinde în 9 ianuarie 1664 Nan restul de părţi din amintitele moşii, dar nu şi părţile fraţilor săi Anton şi Ioan ; cf. I. C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Bucureşti, 1919, p. 158.

[37] ANIC, fond Episcopia Buzău, VIII/15.

[38] Asupra localităţii vezi Ion Neagu, Monografia satului Ţinteşti din jud. Buzău, Tipografia şi Legătoria de cărţi Dumitru Bălănescu, Buzău, s.a.

[39] Jan Căciulă, Luminiţa Ciupercă, Câmpia Amara – Consideraţii de geografie istorică, în „Tribuna literar – artistică şi culturală”, Anul II, nr. 9, ianuarie 2002, p. 14. Răspundeţi Redirecţionaţi

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: