Skip to content

Din istoria Teatrului ”George Ciprian”

July 16, 2015

g_ciprian_buzau2

Cu Paul Ioachim, ”Undeva în Europa” !

Când am primit o adresă cu antetul pompos ”Liga Națională pentru Integrare Europeană”, practic, o hârtie semnată de prof. univ. dr. Andrei Marga, ca președinte de onoare al acestei Fundații, și de prof. univ. dr. Ionel Haiduc, președintele de mai târziu al Academiei Române, atunci președinte executiv al LINIE, am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Eram anunțat oficial că sunt marele câștigător al Concursului Național ”Un poem pentru unitatea europeană”, ”Selecția poemelor premiabile a fost făcută de Facultatea de Filologie din cadrul Universității <Babes Bolyai>,poemele urmând a fi publicate în revista Tribuna”. A doua zi, la servici, m-am prezentat la directorul teatrului, Paul Ioachim, punându-i hârtia respectivă pe masă, așa, cu un aer de nepăsare actoricească. După ce citește textul, cu o seriozitate mai actoricească decât a mea, îmi spune că nu reiese de nicăieri cam despre ce sumă e vorba, citând finalul adresei: ”Sumele alocate premiilor și mențiunior se vor expedia prin poștă până la data de 15 iulie 1997”. Ca să îi dau o replică grea, aproape că îi smulg hârtia din mână și, la rândul meu, citesc cu voce apăsată: ”Premiile Ligii Naționale pentru Integrare Europeană (LINIE), acordate cu sprijinul financiar a Fundației SOROS”. Deja maestrul Ioachim avea acea ironie sticloasă în priviri, știam asta după felul în care privea ”caii verzi” de pe pereții din jurul biroului său: ”Dacă nu primeai banii prin poștă, îți dădeam mașina și șoferul ca să te duci până la Cluj…”. Îi explic că mă descurcam și fără mașina instituției, era evident că mă ia peste picior, drept pentru care îi spun că, oricum, pentru vreo 2-3000 de dolari nu merită atâta efort nici măcar din partea mea și că e mai bine că banii vor veni prin poștă. ”Dacă vrei, când vin banii îți dau pe cineva să te însoțească la poștă, să nu ți se întâmple ceva”, îmi spune pe un ton șoptit, miștocăresc. Apoi, la vreo două zile, am găsit în cutia poștală avizul mult așteptat. Nu m-am dus direct la poștă, am trecut întâi pe la birou, luasem de acasă o geantă mică, de voiaj, ca să-l mai sâcâi un pic pe director: ”Mă duc să-mi ridic banii de la poștă, lipsesc vreo jumătate de oră…” Mă întreabă încă o dată dacă nu vreau să mă însoțească cineva. Îi răspund în fugă că nu e cazul, că am luat cu mine un pistol de apă din recuzita teatrului. Am fugit repede crezând că, gata, l-am lăsat fără replică. La poștă, văzând cum se holbează la buletinul meu femeia din spatele ghișeului, pentru o clipă chiar am crezut că e vorba de o sumă consistentă de bani. Am primit exact 60 de lei, hai să zicem la valoarea lor de azi, din anul de grație 2015! Ultima replică i-a aparținut tot lui Paul Ioachim, căci, întorcându-mă la servici, văzând că-l cam ocolesc, m-a căutat și mi s-a adresat, așa în treacăt, trăgând cortina peste marele meu premiu: ”Ia să văd și eu, cum mai arată o bancnotă de un dolar?”. I-am răspuns abia peste doi ani, cu aceeași monedă, când am fost premiat pentru a piesă de teatru, dar și atunci, tot el a avut ultimul cuvând. Rar îl puteam surprinde cu ”garda jos”…Poemul cu care am câștigat râvnitul Premiu I avea un titlu cât o piesă de teatru: ”Undeva în Europa”. Numai la noi se putea întâmpla așa ceva.

                                                                                                           Marin Ifrim

Advertisements

From → Uncategorized

One Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: