Skip to content

La mulţi ani, Nicolae Gâlmeanu !

August 8, 2016

IFRIM

Nicolae Gâlmeanu este, la ora actuală, unul dintre puţinii poeţi buzoieni vizibili la scară naţională. Mai mult,el este îndreptăţit, prin profesia sa de-o viaţă, să se considere deasupra legitimaţiei de scriitor, fiind profesionist prin natura calificării sale. Am o stimă deosebită pentru acest scriitor cu vână sălbatică, în esenţa cuvintelor,  şi cu educaţie academică, în rostuirea acestora. Un intelectual de talia sa, nu poate fi marginalizat. Acum, când Nicolae Gâlmeanu a împlinit 70 de ani, nu-mi rămâne decât să mă bucur inclusiv de faptul că am avut dreptate, pariind, încă de acum vreo 3 decenii, pe carierea sa scriitoricească impecabilă. Pentru cei care încă nu-i cunosc activitatea literară, reproduc  un pasaj din prezentarea de pe site-ul Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, filială de care aparţine încă un scriitor buzoian de valoare, criticul şi prozatorul Gheorghe Postelnicu, o filială din care, în urmă cu mai mulţi ani,  au făcut parte şi alţi scriitori buzoieni de valoare, regretaţii Corneliu Ştefan, Gheorghe Andrei şi Ion Stanciu. Acestea fiind spuse, îi urez bunului meu coleg şi prieten viaţă lungă, cărţi multe şi sănătate fără doctori (literari) în jurul acesteia. Nicolae GÂLMEANU, n. 9 august 1946, sat Scărișoara, loc. Cislău, jud. Buzău. Poet, prozator. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea din București. Profesor de limba română la școala din Buda, apoi la Scărișoara și Cislău, unde devine director. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Publică în revistele Viața românească, Albina, Contemporanul, Luceafărul. Este prezent în culegerile „Caietul debutanţilor” (cu un ciclu de poeme „Cum trec prin lume” – 1975), „Caietul patriei. Antologie” (1986), cât şi în plachetele apărute la Buzău „Pământ românesc” (1982). Este prezent deasemenea, în antologia „Poezia română religioasă. De la Ion Pillat până azi” (vol.II). Activează în cadrul cenaclurilor literare „N. Tăutu”- Cislău, „Al. Odobescu” – Nehoiu, „V. Voiculescu” – Buzău, fiind unul dintre fondatori. Debutează cu poezie în ziarul Viața Buzăului în 1969. Debut editorial târziu, la treizeci de ani după debutul absolut, cu volumul de versuri Complotul vămilor, Editura Vauclusse Provence, 1996. Poeme traduse în limba germană, franceză și engleză. Premii literare: laureat al Festivalului de poezie de la Râmnicu Sărat. OPERA: Versuri: Complotul vămilor (1996); Proiect de cruce (1998); Alarmă în Christale (1999); Dumnezeu din gerunziu (2001); Cezură și canon (2003); Mirele pietrei (2006); Cămașa lui Lot (2007); Plângea Iisus (2009); Golgota Akasha (2011); Proză: Zodia fluturilor, roman (2002); Schimbarea la față, nuvele (2004); Egreta de pe malul celălalt, roman (2005); Atent(at) la tentații (2009); Sfeştanie la o casă de intoleranţă(2014). REFERINȚE CRITICE: Aurel Sasu, Dicţionarul Biografic al Literaturii Române, Ed. Paralela 45, 2006; Valeria Manta Tăicuțu, Marin Ifrim, Gheorghe Postelnicu.

                                                                                                                             Marin Ifrim

articol preluat de pe http://armoniiculturale.ro

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: