Skip to content

Un om al muncii cu cartea

November 27, 2016

„Am jurat/ cu degetul la tâmplă/ să nu apăs/ pe cuvânt/ decât în caz de poem”. Marin Ifrim

 

 

Cartea de muncă a lui Marin Ifrim (Editura Teocora, 2016) este, în fapt, cartea unei vieţi de „cărţar”, autentic inconformist, autentic incomod, autentic încrâncenat. Un „neadaptat”, cum o mărturiseşte el însuşi, şi la socialism, şi la capitalism, ceea ce nu l-a descurajat deloc. Cum bine ştie că între notorietate şi valoare e cale lungă, munca şi răbdarea alcătuiesc formula sa. Mie mi-a plăcut şi-mi place să-i portretizez complice pe cei exilaţi în târguri, ca Gheorghe Grigurcu în cel amar, ca Mihai Ursachi, în cel dulce, ca V. Voiculescu la Pârscov, ca I. D. Sîrbu la Petrila, ca marele minor Brumaru (din etapa Dolhasca). În alte cuvinte, scriitori ai „provinciei literare de aur”, numită aşa de Ion Lazu şi de Ion Murgeanu, în Himera literaturii. Talentul (talantul care rodeşte) n-are musai buletin de Bucureşti.
Marin Ifrim face parte dintre scriitorii amărâţi de ce i se întâmplă culturii. Trasă în jos, vulgarizată de canalele TV, dacă Mihaela Rădulescu intră cu chiloţii ei roşii în librăriile Humanitas. Aşa se cucereşte cititorul de literatură trash, de no-books. Marin Ifrim n-are nevoie de cititorul ei, al Mihaelei (v. tableta Acoperitul Turcescu şi diva fără acoperire, Mihaela). Numai că scandaloasele şi scandalizantele vedete TV se cred scriitoare de top şi ocupă microfonul central la Bookfest, care ar putea fi ortografiat Book-arrest.
Critica e neputincioasă faţă de inflaţia tipo, pare condamnată să citească multe cărţi mediocre, de tren ori de metrou, este asurzită de trompeta reclamei media. Or, Marin Ifrim n-are scenografie, reflectoarele TV sunt pentru alţii, puse pentru alţii. E alergător de maraton, nu de 100 metri stil foarte plat; nu scrie cărţi domoale, texte liniştite; merge pe rezistenţă şi pe demnitate, e ţepos, chiar timorant. Niciodată timorat.
Work-aholic, consideră cartea sa de muncă (o Carte a cărţilor de truditori ai scris-cititului) cea mai importantă carte dintre zecile semnate de el. Subţirele, suple, dar şi „cu fizic «atletic»”, aşa cum este antologia de poezie din 2013, Din capitala mondială a anonimatului, rămasă nerecenzată. Cum altfel? A văzut cineva în librării cărţi scoase de Casa Editorială Tipo-Moldova?
Mereu cu nerv, Ifrim preferă tableta, texticolul, articuleţul, frazula, spre a le spune ca Luca Piţu, O notaţie repede? „Pe 21 septembrie 1991, îmi moare soţia”. Atâta tot: ton grav.
Marin If, cum îi spun in short, e un frondeur/ ricaneur, are îndrăzneala proprie lui Paul Goma, cea mai asurzitoare voce întru adevăr a literaturii noastre; pe cale de consecinţă, deţine o carte de muncă plină ochi de demisii şi de transferuri, după intervenţii în minor ori în major.
Sigur că, în vremi consternante, prezent în agora cu tableta ca o bombă cu ceas (şi Marin Ifrim a scris înspăimântător de multe), e riscant să faci tranzacţii; în vraiştea numită eufemistic tranziţie, poţi cunoaşte repetat circum stanţe (titlu de volum, ed. Rafet, 2008) nefavorabile. Aşadar, Marin (alt Marin decât Preda, alt Marin decât Sorescu) demisionează de la fabrica oricum „pe ducă” şi-şi ia deasupra capului un deadline cotidian. Intră şi iese din „redacţii impure”, pline de activişti şi de securişti. L-aş fi sfătuit, înainte de angajare, să întrebe cine finanţează ziarul, să ştie cine-i adevăratul patron. După Adrian Gavrilescu, S.O. Vântu cumpărase, deci putea controla, şi „Idei în dialog”.
În „Opinia” buzoiană, alcătuieşte un insectar, prinzând în bolduri muşte reciclate în fluturi, căzute în borcanul cu miere capitalistă. Despre Portret în bleu marin, scrie că e „o carte la care ţin foarte mult”. Pentru că „e o mare şi rece satisfacţie să spui cuiva ce gândeşti despre el. E terapeutic”. Dar costă. De hrănit, se hrăneşte bio din literatură: „eu nu m-am apucat de scris ca să devin celebru. Eu sunt pedepsit de cuvinte. Posedat. Le simt viaţa şi rostul. Sunt mai vii decât mine. Vreau să le călăresc ca pe nişte iepe sălbatice. Sunt limitat. Nu pot gândi mai departe decât ce vor cuvintele”.
Fiindcă veni vorba de cai, trebuie spus că Marin Ifrim aduce bine cu Taifun, cumpărat la licitaţie de la un CAP desfiinţat, unde era hrănit pe sponci. Aflat „pe teren”, reporterul vede o „imagine apocaliptică”: un cal „înspăimântător, agitat, nervos, dezlănţuit”, care vrea cu dinadins să intre în curtea colhozului. I s-a povestit că fusese cumpărat la licitaţie de un sătean. Îl hrănea „împărăteşte”. Însă, odată scăpat din lanţ, venea la grajdul vechi, la vechea iesle, la paiele uscate şi la apa stătută. „Deh, bietul cal devenise dependent de robie” (p. 82-83). A scrisului, în cazul lui Marin Ifrim: muncă neplătită şi ce muncă!
E om neavut: „Sunt mai sărac decât Ion Creangă. Dar nu cerşesc, nu fur, nu mint”. „Am un somn liniştit. Ştiu îngerii de ce”. Se poate şi mai rău. Pe Ion Gheorghe îl bat, la propriu, cu pietre vecinii din Limpeziş, înspăimântaţi de „colecţia lui de megalite”.
Cioran a putut trăi boem într-un apartament strâmt din Cartierul Odeon. Alt preasărac, Gabriel Garcia Marquéz, n-a avut banii necesari să expedieze editorului Un veac de singurătate. Amin Maalouf a scris Primul secol după Beatrice într-o căsuţă de pescar.
Nici arivist, nici hedonist, Marin Ifrim nu poate citi nici bancnote (ne-am chinuit împreună să descifrăm un cont bancar de miliarde şi n-am prea reuşit), nici etichete de pe sticle.
Destul de imprudent pentru a trăi confortabil („în lux, calm şi voluptate”), trece de la ziar, căzând „din lac în puţul lacului”, ca mecanic de întreţinere la Casa de Cultură a Sindicatelor; revine A-Casă, ca referent şi bibliotecar. Cel mai fericit episod (şi o spune în cele trei volume de evocări), care îi umple carnetul de muncă? Patru ani la Teatrul „George Ciprian”, ca maşinist, apoi ca regizor tehnic: „Teatrul real, profesionist, este cea mai vie bibliotecă din lume”.
La Casa de Cultură alcătuieşte lunar „Cartelul metaforelor”. M-am lăsat luată de „curentul marin”, am intrat în „Cartel”, dar şi în „Caietele de la Ţinteşti”, cealaltă revistă a sa. „Numai la Ţinteşti n-ai scris, Magda, m-a apostrofat un amic”. De ce nu? Are importanţă locul unde scrii? Satu Mare, Tg. Jiu, Piteşti, Piatra Neamţ, Buzău, Bacău, Târgovişte, Lugoj, Râmnicu Sărat, Mizil, Focşani, Paşcani, Iaşi ori Bucureşti, Paris şi München, pe unde public şi eu? Limesul poate produce reviste quality, după cum Centrul poate produce şi reviste non-quality. Cum afirmă Nicolae Silade, în editorialul „Actualităţii literare”, subintitulată şugubăţ „Revistă a unirii scriitorilor din România”, tonul în literatură nu se mai dă la Bucureşti, nici etalonul, dacă se scrie „sfidând criza de inspiraţie”.
Scriitorul nu poate fi altceva decât scriitor şi în poem, şi în tabletă politică, şi în interviu, şi în ego-proză, şi în jurnal, şi în analiză de text, şi în reportaj, şi în eseuri lirice, epice şi dramatice, aşa cum le-am subintitulat eu pe ale mele.
Marin Ifrim e mereu în priză: la „Informaţia Buzăului” (patron inginer Constantin Toma), la „Jurnalul de Vrancea” al lui Liviu Ioan Stoiciu, la „Opinia”, unde ţinea bisăptămânal pagina literară, împreună cu Dumitru Ion Dincă, la „Renaşterea culturală”, alături de familia literară Nicoleta şi Paul Gâlmeanu. Şi pariez că nu va suferi niciodată de grafofobie, de neplăcerea de a scrie, chiar dacă e jignit deseori de postaci.
Îi mustră neobosit pe intruşii din spaţiul literaturii, pe glorioşii locali care „se urăsc între ei, cu bale dulci, până la comă diabetică”, pe „liricarii” târgului buzoian, „megalomani şi grafomani”, pe impostori, pe obedienţi, pe lichele, folosind artileria blogului (v. Letopiseţul lui Marin Ifrim).
Prin ’97, actorul Paul Ioachim, directorul teatrului „George Ciprian”, l-a sfătuit: „Stai departe de insul acesta. Are toate calităţile unei jigodii profesioniste” (sublinierea îmi aparţine, Magda U.). Ceea ce s-a şi întâmplat. Un „securist din naştere”, puşcăriaş de drept comun”, a falsificat o adeverinţă CNSAS, pentru a-l dovedi colabo: „Sufăr enorm, ajung la spital. Lucrurile se lămuresc repede, falsul e dovedit, iar CNSAS nu ia nici o măsură împotriva plastografului” (p. 33 a Cărţii de muncă). Şi-mi vine în minte cazul academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici care, imperturbabil, apare la TV, părând că n-a luat soldă de la Secu. Nici ieşeanului N. Creţu nu i se pare o ruşine, o dezonoare statutul de persoană de sprijin universecuristă.
Marin Ifrim iese din spital, ca să meargă iarăşi pe repede înainte. „Cum de nu mai moare odată?”, se întreabă inamicii, cărora le dăruieşte, tolerant, cărţi. O zi de muncă? Iat-o pe cea de vineri, 26 februarie 2016. Marin Ifrim ia de la tipografie Cartea teatrului (Editura Teocora, 2016), trimite poemele În sângele ploii (e un ticlier bun), pentru tehnoredactare, fiului său Emil, predă la tipar Cartea de muncă, plus… „zilnicăriile” obişnuite: luptă cu „blogurile toxice” pe „poligoanele de încercare a prostiei şi indiferenţei cetăţeneşti”.
Gloria locală (alt titlu bun, de carte de versuri, Rafet, 2007) nu-l agreează. Se întâmplă şi să iasă din graţiile unui critic literar important, care este, de altfel, slăbiciunea mea. În „România liberă”, Alex. Ştefănescu publicase o hartă a talentelor literare. În dreptul oraşului Buzău, figura, într-un cerc, numele lui Marin Ifrim. Singur! Ca un zăcământ „literar” bun de extras, ca o rocă de şist, ca un minereu preţios (pentru export). Neexploatat însă de critică. Despre Blocat în lift, spre cer, carte lansată tot în 2016, la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” de directoarea Elena Isbăşoiu, a scris, „cu intensitate surprinzătoare”, nu un critic de întâmpinare, ci… un sculptor: Gheorghe Coman, cel care a organizat, în 1970, cunoscuta tabără de sculptură de la Măgura.
Dar, toate vin şi toate trec,/ înainte, Gutenberg! Marin Ifrim s-a pensionat, Cartea de muncă a încheiat-o, dar a rămas cu Cartea de scris. Faţă în faţă, el şi ea. În câştig de timp pentru „zăbava cetitului”, dar şi pentru obsesia fără leac a cuvântului scris.
Magda URSACHE
Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: