Skip to content

Marin IFRIM: DOCTORUL VALERIU BISTRICEANU SAU ÎNCEPUTUL UNEI VEȘNICII

May 20, 2017

Încep scrierea celei mai grele cărți dedicate de mine cuiva. Suntem în 2 mai 2017. Acum trei ore, a fost înmormântat medicul Valeriu Bistriceanu, omul care, timp de aproape două decenii, mi-a influențat viața, atât ca medic, dar și ca om de cultură și un creștin deosebit care, împreună cu distinsa doamnă doctor Anca Bistriceanu, soția acestuia, m-au cununat la Biserica ”Sf. Îngeri” și mi-au botezat copilul, pe Valeriu Ifrim, la Biserica Sf. ”Andrei” – ambele din Buzău. Este vorba despre o carte nu numai de suflet, ci și de recunoaștere a meritelor excepționale ale acestui om care a făcut numai și numai bine tuturor. Încă din timpul vieții sale, domnul doctor mi-a oferit câteva copii ale unor acte (diplome, atestate etc.) un set de fotografii, date biografice ș.a. Am dezlegarea să scriu această carte. Sper să mă descurc, să fiu în acord cu felul său nativ de a privi lumea și viața. Încep greu. Puteam să scriu deja câteva zeci de pagini încă de când domnul doctor era în viață. Nu am putut să scriu nici măcar un rând. Știa că sfârșitul îi este aproape. Eu tot îi spuneam că există miracole. Știa că există miracole. Era un credincios necondiționat. N-a fost să fie. A lăsat în urma sa, dincolo de o familie îndurerată, câțiva prieteni de a căror companie s-a bucurat ani și ani la rând. Dintre toți pictorii buzoieni, sunt convins că măcar unul dintre ei îi va face un portret ”real”. Așa cum încerc să fac eu în cele ce urmează, în ”domeniul” meu strict. Dacă ar fi după mine, i-aș ridica o statuie. Actualul primar al Buzăului, inginerul Constantin Toma, care a fost prezent azi la înmormântare, ar putea rezolva această chestiune printr-o subscripție publică oficială. Constantin Toma a avut azi un discurs emoționant în Capela Cimitirului ”Dumbrava”, lângă catafalcul medicului pe care l-a cunoscut prin anii 80, când dr. Bistriceanu, în calitate de medic al Intreprinderii ”Metalurgica”, a semnat fișa medicală de angajare a celui ce avea să devină patron al ilustrei fabrici, loc unde și subsemnatul a lucrat vreo câteva luni înainte de satisfacerea stagiului militar. Slujba de înmormântare a durat două ore. Au fost rostite vorbe frumoase. Sper să pot face rost măcar de câteva fragmente din aceste discursuri preoțești făcute sub evidenta amprentă a omagierii vieții unui om care a făcut în timpul unei singure vieți cât nu pot face alții în șapte. M-am întors de la cimitir foarte obosit, stresat, plin de indispoziție și de resemnare în fața eternității. Am zăcut vreo două ore. Acum scriu de parcă mâine nu aș mai fi. Trebuie să duc la bun sfârșit această lucrare. E datoria mea de suflet și de conștiință în fața covârșitoarei staturi creștinești a celui plecat astăzi dintre cei dragi lui. Pentru multe din nevoile tehnice al acestei cărți am promisiunea certă de ajutor din partea Irinei Mirică, consilierul nostru literar la revista ”Cartelul metaforelor”, publicație a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău.

 

 

”Saltul în veșnicie”

 

    E vorba despre prima carte de versuri publicată de medicul Valeriu Bistriceanu, cu câteva săptămâni înainte de a părăsi această lume, la Editgraph Buzău. Am avut deosebita onoare să prefațez acest volum. Corectura pentru bun de tipar a fost realizată de doamna Roxelana Radu. Urma să lansăm cartea. În timp ce aceasta se afla în tipografie, domnul doctor îmi spunea doar atât: ”O vom lansa dacă voi apuca și acea zi”. La fel îmi vorbea și despre reluarea Concursului Național de Creație Literară pentru Elevi și Studenț ”V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp”, pe care urma să-l reia în toamna anului 2017, după o întrerupere de un an, din motive de sănătate. Mi-a spus că, dacă dumnealui nu va mai fi în viață, să mă ocup de concurs împreună cu doamna Roxelana Radu și alți apropiați ai acestuia.  Cartea de versuri „Saltul în veșnicie” e un manual de premoniție, rezultatul unui cugetător care toată viața a tins și atins zone de liniște cosmică. E cartea unei conștiințe trăite până la ultimul neuron. Pledez pentru cele spuse reproducând, din când în când, pe lângă prefața mai sus amintită, cronici ale acestui volum, semnate de nume consacrate ale literaturii actuale. Când a apărut această carte de versuri, domnul doctor m-a invitat acasă, în frumosul și curatul său apartament de pe Bulevardul ”N. Bălcescu”, la vreo 350 de secunde de mers pe jos de la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, locul meu de muncă din ultimele două decenii. Locul în care am organizat împreună zeci de manifestări culturale. Am primit câteva exemplare, care, a doua zi, au fost trimise în țară scriitorilor pe care am contat în demersul meu cu nuanțe de impresariat. Spre bucuria mea, au reacționat imediat câțiva scriitori de top, trimițându-mi impresiile lor critice și oneste. Numai de bine. Ei sunt oamenii care l-au bucurat pe dr. Valeriu Bistriceanu în ultimele sale zile de existență la suprafața acestui pământ. Cu aceste bucurii simple și sincere a urcat la ceruri. Din când în când voi cita sau voi reda în întregime articolele dedicate cărții respective. Fără o ordine anume, fără altă de intenție decât aceea de a se înțelege, și prin ochii altora, cum arăta ”modestul și incredibilul” fenomen Valeriu Bistriceanu! Aceste texte vor fi publicate, înainte de apariția cărții în sine, în unele ziare și reviste literare care ne sunt disponibile, publicații în care dr. Valeriu Bistriceanu a fost prezent ori de câte ori a crezut domnia sa că ar fi necesar: ”Cartelul metaforelor”, ”Caietele de la Țintești”, ”Luceafărul.net”, ”Armonii Culturale”, ”Omniscop”, ”OPINIA” etc. Ca să nu mai vorbim de excepționala revistă de profil ”Sănătatea buzoiană” condusă de Nina Neagu, unde domnului doctor îi erau publicate, la loc de cinste, cu regularitate, atât de apreciatele sale povești pentru copii. A doua zi după sfârșitul medicului, pe 1 mai 2017, Nina Neagu a publicat, în ”Sănătatea buzoiană”, un articol total, definitiv, omagial și plin de emoții intelectuale educate. Cu permisiunea acesteia, redăm în integralitate acest text definitoriu pentru probitatea unei ziariste de excepție și pentru modul onest în care trebuie să recunoaștem munca și frumusețea sufletească a unuia dintre cei care au făcut parte din adevărata elită a orașului nostru:

 

Medicul VALERIU BISTRCEANU s-a inaltat la ceruri

 

Lumea medicala buzoiana este in doliu. S-a stins o lumina, dar spiritul sau ramane candela aprinsa peste timp, prin tot ce a fost si a facut intr-o viata, ca medic, ca OM. Odihna vesnica, in pace si lumina, domnule doctor…

 A murit doctorul VALERIU BISTRICEANU” – a fost vestea dura, ca o lovitura de ciocan, care ne-a lovit pe toti cei care l-am cunoscut, duminica dimineata, desi stiam ca lupta cu o bola necrutatoare. Cu totii ne doream, alaturi de familia sa, ca o astfel de veste sa vina cat mai tarziu… iar cel care zeci de ani a vindecat trupuri si suflete sa ne faca partasi la un miracol. Minuni s-au mai intamplat, pe Pamant. Iar faptele bune, multele lui fapte bune, si credinta cu care se identifica medicul Bistriceanu in viata de zi cu zi ar fi putut atarna in favoarea sa, pe talerul Judecatii Divine. Cu totii stiam ca mai are multe de facut si de spus in aceasta viata si speram ca s-ar putea intampla.

N-a fost sa fie asa. Dumnezeu a oranduit pentru el altcumva. L-a vrut in ceata Sa de ingeri vindecatori de trupuri si de suflete, acolo, in Ceruri. Duminica in zori, la 62 de ani, sufletul sau s-a inaltat la „cele sfinte”, cum spunea adesea, cand venea vorba despre plecarea din aceasta lume.

Lumea medicala buzoiana este in doliu. Tristetea si lacrimile si-au facut loc in viata celor care l-au cunoscut, apreciat si iubit. Sotia, copiii, rudele, prietenii, colegii si toti cei care intr-un fel sau altul si-au intersectat existenta cu cea a fostului medic si om de cultura sunt nevoiti sa accepte cruda realitate.

Trupul sau neinsufletit a fost depus la capela Cimitirului „Dumbrava” unde, pana marti, la pranz, cand va pleca pentru totdeauna din aceasta lume, cei care l-au iubit si apreciat pot aprinde o lumanare si sa-i aduca un ultim omagiu.

Poate singurul care s-a impacat cu „trecerea in vesnicie” a fost el insusi, desi, in urma cu doar cativa ani, cand s-a alaturat unui grup de cercetatori francezi, spera sa gaseasca „leacul” prelungirii vietii si al unei batraneti frumoase, active. N-a mai avut timp, pentru ca sanatatea sa l-a tradat. S-a intors acasa unde, discret, asa cum a trait toata viata, a indurat suferinta si si-a acceptat destinul. Iar alinarea si-a gasit-o in scris. Ultima sa carte a fost, poate, cea mai profunda exprimare a felului sau de a fi, de a gandi si de a se impaca cu Divinitatea: „M-am trezit dimineata/ Ca vreau sa zbor,/ Sa ma inalt in albastrul cerului,/ In seninul infinit./ Mi-am pus aripile lui Icar/ Si fara sa ma uit inapoi/ Am pasit grabit in vesnicie/ Sa-l intalnesc pe Iisus.” – asa si-a inceput medicul Valeriu BISTRICEANUSaltul in vesnicie”.

A plecat, cand toti cei care l-au iubit si apreciat credeau ca a aparut o speranta, ca o minune-l va vindeca si va fi lasat sa mai spuna vorbe vindecatoare si sa mai faca fapte pe care cu siguranta le avea plamadite, in suflet.

N-a fost sa fie. El a simtit ca „Se bate gongul in regim de urgenta./ Scena sta sa se prabuseasca/ Actorii nu se vor in eternitate,/ Vor pe o scena mai trainica.” – iar „Pe o straduta alba, ingusta din Calea lactee,/ Pavata cu sclipiri albe de diamant/  Printre casutele albe facute din stele/ Trece un dric alb, tras de cai albi./ Totul in jur e de un alb imaculat/ Cerul e alb, noaptea e alba/ E Marea Trecere in lumea crinilor albi”… Ar putea cineva sa gaseasca cuvinte mai potrivite pentru a fi descris ce avea sa urmeze?

 

L-am cunoscut pe medicul VALERIU BISTRICEANU in urma cu vreo 25 de ani cand, prin natura profesiei, am scris, pentru prima data, despre implicarea sa ca medic si ca om, in comunitatea buzoiana si in activitatea academica. Mi-a inspirat, inca de la inceput, o mare incredere si un deosebit respect, cu care am convingerea voi ramane pana la sfarsitul vietii. Au urmat numeroase evenimente la care am participat, ulterior, alaturi de el si de alte personalitati din lumea medicala sau literara.

Am aflat, intre timp, ca desi se confunda, intr-o masura covarsitoare, cu viata cetatii Buzaului, era originar din Piatra Neamt, unde vazuse lumina zilei la 7 februarie 1955, intr-o familie de intelectuali. Tatal, Traian, avocat pledant, a fost cel mai mare dintre cei 7 copii ai dascalului de biserica Dumitru Bistriceanu, din Soimaresti, sat de razesi asezat pe malul Moldovei, langa Targu Neamt. A urmat clasele primare intr-o scoala din orasul natal si tot in Piatra Neamt a absolvit cursurile unuia dintre cele mai prestigioase licee, Calistrat Hogas, unde fusese admis in urma unui examen riguros. Atras, in egala masura, de medicina si de litaratura, a ales sa urmeze drumul primei pasiuni, fara a o neglija, insa, nici pe cea de-a doua. In 1981 a absolvit cursurile Facultatii de Medicina „Gr. T. Popa” din Iasi.

S-a casatorit cu Anca, fiica unui renumit medic buzoian, iar impreuna si-au intemeiat familia si au profesat in Buzau, el ca medic medic de medicina generala/medicina familiei, ea, ca medic pediatru. Iar din iubirea lor s-au nascut doi baieti care au devenit, unul medic, iar celalalt, informatician.

In 2003 a obtinut titlul de doctor in medicina al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.

Mare iubitor de invatatura, cultura si arta, medicul Valeriu BISTRICEANU a fost, mai ales, un mare iubitor de oameni. Pe langa dedicarea pe care a manifestat-o in profesie, avandu-l ca mentor spiritual pe fostul medic, scriitor si filosof  Vasile Voiculescu, cunoascut ca „doctorul fara de arginti”, dr. Bistriceanu a fondat, dupa 1990Fundatia „V. Voiculescu”, al carei presedinte a ramas si prin care a sustinut, de-a lungul multor ani, invatamantul medical, talentul literar si perfectionarea medicala. Si-a folosit, in acest scop, o mare parte din averea mostenita de la tatal si de la socrul sau, dar si economiile proprii, convins ca doar „copiii si faptele sunt ceea ce lasam in urma noastra, iar credinta este singura ratiune de a fi”.

Ca membru al Colegiului Judetean al Medicilor Buzau, inca de la constitutire, a fost reprezentant al acestui for profesional in Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania. Totodata a fost vicepresedinte al Societatii Nationale de Medicina Generala/Medicina Familiei si presedinte al aceluiasi for profesional in Buzau, iar pentru cativa ani a fost si presedinte al Federatiei Sindicatelor Medicilor de Familie si membru al Colegiului Medicilor Instructori din Romania. In 1998 infiinteaza Grupul Scolar Postliceal Sanitar „V. Voiculescu” Buzau, in cadrul caruia este director si profesor.

Incepand cu primavara anului 2003 a organizat, la Buzau, sub egida Fundatiei „V. Voiculescu”, Scoala de vara pentru medici si asistenti medicali, prin care, pe aceleasi principii ale Scolii de vara de la Valeni a lui Nicolae Iorga, a oferit medicilor din judet, din tara si din Republica Moldova, posibilitatea de a se perfectiona cu sprijinul unora dintre numele de rezonanta ale lumii medicale academice, profesori ai facultatilor de medicina din tara si din strainatate. Iar invitatilor le-a oferit posibilitatea de a-si incarca sufletul vizitand frumusetile turistice ale Buzaului, vestigiile istorice si traditiile acestor meleaguri. Evident, personalitatea medicului-scriitor Vasile Voiculescu a fost evocata, la fiecare dintre cele 11 editii.

Asa cum am spus, dr. Valeriu BISTRICEANU a fost si un mare iubitor de cultura. A fondat Concursul National de Creatie Literara pentru Elevi si Studenti  „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp”, prin intermediul caruia a premiat, timp de 18 editii, tinere condeie din intreaga tara, evaluate, de fiecare data, de un juriu format din profesionisti.

Membru in colectivul de redactie al revistelor „Medicina Familiei” si „Revista Medicala Romana”, dr. Valeriu BISTRICEANU a fost si colaborator permanent al revistelor literare „Cartelul metaforelor” si „Caietele de la Tintesti”, dar si colaborator ocazional al cotidianului online  „SanatateaBuzoiana.ro”.

Valeriu BISTRICEANU a debutat editorial cuSfintii doctori fara de arginti”, iar copiilor, pe care i-a iubit ca un parinte universal, le-a dedicat, in doua editii, revazute si adaugite, volumul „Din lumea povestilor – Povestioare pentru suflete nevinovate”.

Ultima sa carte, volumul de versuri „Saltul in vesnicie”, aparut la Editura „Editgraph”, Buzau, chiar anul acesta, a fost deja comentata favorabil in reviste consacrate (Luceafarul.net, Armonii Culturale, Omniscop etc.) semnate de nume de referinta ale criticii literare actuale.

Despre versurile-testament publicate in acest volum este greu de spus daca au fost scrise ca traire a ultimei parti a vietii sale, ori daca mana, mintes si sufletuli-au fost conduse, transcendenta, de insusi mentorul sau spiritual, Vasile Voiculescu, pentru ca sunt de o profunzime greu de egalat.

Despre aceasta carte, scriitorul si poetul Marin Ifrim spune ca versurile doctorului Valeriu BISTRICEANU l-au convins ca „literatura e o magie care nu tine doar de retorica. E o stiinta pur si simplu. Nu prea mai cred in inspiratie. Limbajul poetic tine pasul cu cel stiintific. Veti gasi, in aceasta carte, toate ingredientele posibile, toate, asezate matur, in corpul nemuritor al limbii romane, cate un pic din fiecare, ca in tabelul lui Mendeleev: stiinte exacte realizate de un om eminamente inghesuit intre manuale de chimie, biologie, anatomie, psihologie etc. Si un sociolog cu detenta de filosof al cotidianului dintotdeauna. Ca sa mai spun despre tendinta religioasa a unor astfel de poeme. (…) Avem aici o pilda zguduitoare de crestinism ca la carte, cum se spune. Sentimentele unui medic tare iubit in Buzau, puse pe notele unor elegii blande. O carte care va fi un reper inclusiv in zona spirituala a operei lui V. Voiculescu. Doi doctori care au tratat poezia in regim ambulatoriu, adica au tinut-o in suflet, la caldura si suferinta tratata.”

 

Si totusi… S-a stins o lumina, dar spiritul sau ramane candela aprinsa peste timp, prin tot ce a fost si a facut intr-o viata, ca medic, ca OM, cel care a fost VALERIU BISTRICEANU.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i mantuiasca sufletul sau unic…”

 

 

Lumină și credință

 

Când am trimis acest volum de versuri unor specialiști în creație literară, am avut surpriza să primesc imediat câteva recenzii. Unele deja au fost publicate în reviste de specialitate, altele au sosit după dispariția autorului. În continuare, reproduc textul profesorului Stelian Grigore, un scriitor și publicist, pe care, cu o admirație sinceră, domnul doctor Valeriu Bistriceanu îl iubea, ca pe un tată spiritual. Nu era întâlnire și discuție în care să nu mă întrebe: ”Ce mai face domnul profesor? E un om deosebit!…” În ultimele luni, nu aveam alt răspund decât să-i spun că domnul profesor e mai mereu în satul său natal, la Puchenii-Moșneni de Prahova, lângă mama sa, Constandina Grigore, văduvă de război, care, de-o mai ține-o Cel de Sus sănătoasă, pe data de 18 august va împlini 101 ani! Scriu aceste rânduri azi, duminică, 14 mai 2017. Am vorbit cu Grigore Stelian acum câteva minute. E lângă mama sa, la căpătâiul ei. E bolnavă…Dumnezeu știe ce-o fi cu ziua de mâine. Nici acum nu cred că doctorul Valeriu Bistriceanu nu mai e printre noi. Azi am ieșit în oraș cu fiul meu Valeriu. Are 13 ani, e clasa a V-a la Școala Gimnazială ”Ion Creangă”. Cum am mai spus, e botezat de familia dr. Anca și Valeriu Bistrceanu. Un copil norocos căruia i-am explicat, mergând prin oraș și prin magazine, că moștenește un nume care îl obligă să țină ”steagul” sus. M-a întrebat o sumedenie de lucruri despre nașul său. La slujba de înmormântare a stat cuminte, lângă sicriu, două ore. Îl apreciez pentru acest gest. Și i-am tot povestit cine a fost medicul și omul Valeriu Bistriceanu. I-am vorbit și despre domnul Grigore, drept exemplu de om care poate fi luat ca model, ca și domnul doctor.

Aflat la Puchenii-Moșneni, Stelian Grigore, pe data de 15 aprilie 2017, mi-a trimis un text pe care, spre deosebire de altele, dr. Bistriceanu nu a mai avut ocazia să-l citească, murind peste două săptămâni! Într-un fel, mă simt vinovat. Textul e scris ”de mână”. Puteam să-l culeg și să-l public în vreo revistă, sau să i-l arăt domnului doctor. Am crezut că va fi timp pentru toate. N-a fost să fie. Redau în întregime articolul colegului mei Stelian Grigore, intitulat ”Lumină și credință”:

 

„După acele emoționante povestioare pentru copii, <Din lumea poveștilor>, domnul doctor, Valeriu Bistriceanu, vine să ne înbogățească și să ne încânte spiritual cu cartea de versuri , <Saltul în veșnicie>, chiar de Sfintele Paști: <Am avut un vis minunat./ Se făcea că Domnul Iisus m-a întrebat:/ – Fiule, ce să-ți dau să lași moștenire?/Cere-mi orice!/ Aș vrea, Doamne, un nume pe o carte./Din clipa aceea/Inima mea a îmbrăcat haina bucuriei/ Și sufletul meu trăiește în Paradis> (”Moștenirea”, pag. 60). Cu negrăită satisfacție sufletească, am citit versurile acestei cărți admirabile, versuri ce-și au izvorul într-o minte luminată, care și-a aflat sălașul, în adâncul unei inimi curate: <Rătăcesc pe marea de lumină./Simt că plutesc./Mă mir și nu înțeleg/ cum pot păși pe ape…/ O briză divină îmi mângâie obrajii/ Și mă poartă spre Paradis./Freamătul valurilor/îl simt în adâncul inimii./ Un val uriaș de lumină/se izbește de întuneric./Eu mă trezesc pe malul mării/zidind cuvinte pe nisip> (”Valul”, pag. 36). M-am regăsit în scrisul său, născut din profundele trăiri ale unui suflet generous, iubitor de semeni. De la primul vers și până la ultimul, am fost, pur și simplu, captivat, retrăind emoțiile poetului: <Doamne, m-ai învățat/Să-mi iubesc aproapele./Toți oamenii sunt frații tăi,/mi-ai spus./Te-am ascultat, îi iubesc/cu toată ființa mea./Le-am dat necondiționat/toată dragostea mea./I-am oblojit și nu am spus/nu am timp/Mi-ai dat timp/Și-ți mulțumesc./E adevărat,Doamne?/ Homo hominis lupus est/De e vrerea Ta/ Transformă-mă în vârcolac,/să rămână numai oameni> (”Vărcolacul”, pag. 23). Această carte, măiestrit întocmită, este plină de lumină și prospețime, având, pentru cei care o citesc, valoarea unui adevărat îndreptar întru credință și adevăr, susținând și promovând valorile creștin-ortodoxe: ”De la Facerea lumii/Omul visează să îmbrățișeze/Fericirea pierdută./Aleargă și tot aleargă/Și nu înțelege de ce/Nu reușește./Citește, omule, cele 10 porunci!” (”Visul”, pag. 65). Poetul s-a născut în credința în Dumnezeu, apoi și-a asumat-o, din fragedă copilărie, pe întreg parcursul vieții, căpătând, astăzi, la respectabila vârstă, profunzime și intensitate: <M-am născut în grădina Maicii Domnului,/loc binecuvântat, pe o Gură de Rai./ Am respirat credință pură/și m-am împărtășit cu speranță/ din trupul Domnului Iisus./Rugăciunile mele au strălucit/în zborul spre cer./Sufletul meu s-a luminat/și a îmbrăcat hainele curcubeului/sub Acoperământul Maicii preacuvioase> (”Grădina Maicii Domnului”, pag. 37). Este surprinzător, prin reflecțiile sale asupra realităților cotidiene sau asupra stărilor sufletești, trăite de fiecare dintre noi: <Maimuțe hidoase degenerate din adevărați giboni,/ați umplut scena politică a zilelor noastre./Nu ați învățat nimic pe parcursul mileniilor./Vă încrâncenați să ne otrăviți viața./În zadar s-a sacrificat Fiul Omului/pentru a mântui sufletele voastre./Locul vostru este în Iad/și de credeți că veți adduce Iadul pe pământ,/vă înșelați amarnic>. (”Gibonii”, pag. 35) sau <Freamăt de codru/Vuiet de valuri/În calea cărora stați voi,/Lichele ordinare/Ne-ați întunecat orizontul/Ați furat speranța copiilor/Scursuri politice/Zoaie la masa istoriei//Nu uitați/Poporul nu e tagma jefuitorilor> (”Țara” – pag. 62). Ne fascinează, prin acuratețea expresiei și prin bogăția de idei, dar ceea ce trebuie reținut este că stihuitorul reușește să ne demonstreze că adevărata poezie nu poate să existe fără credință în Cel de Sus: <Am bătut cu sfială la ușa Ta de speranță./Mi-ai deschis și m-ai primit în lumea Ta de lumină./Sufletul meu s-a îmbrăcat în straie de lumină/Am pornit către un nou orizont./Mi-ai dăruit un sac  în care aleargă neîncetat/cuvintele./Oamenii se nasc și mor înveșmântați în poezie>. (”Poarta” – pag. 100). A fost necesar să treacă o perioadă mai lungă de timp, spre a se filtra ideile poetice ale acestui remarcabil creator de frumos, pentru ca, astăzi, să ne impresioneze, atât de plăcut: <Trup de lumină./M-ai însoțit pe calea vieții./M-ai ajutat să-mi port/geamantanul cu vise/pe căi nebănuite./Acum m-am oprit o clipă,/așezat pe valiza cu vise/Îmi ești alături și-ți mulțumesc>. (”Îngerul păzitor” – pag. 101). Marelui nostru prieten, Dumnezeu i-a dăruit har, atât pentru a ne tămădui și alina durerile trupești, dar și pentru a ne bucura și a ne înfrumuseța sufletele, prin sfântul cuvânt”

Puchenii-Moșneni, Prahova, 15.04.2017                            Stelian Grigore

 

articol preluat de pe http://armoniiculturale.ro

 

Advertisements

From → Uncategorized

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: